One stroke – decorarea frumoasă a unghiilor dintr-un singur condei!

De data aceasta am plăcerea să vă fac cunoștință cu tehnica excepțională ”dintr-un singur condei”. Acest tip de nail-art îi permite ”pictoriței” să creeze efectul de umbrire, când culorile se întrepătrund perfect – și asta cu o singură mișcare de pensulă! Cu puțină hărnicie și dexteritate puteți avea unghii mai frumoase decât dintr-un salon. Lăsați-vă ademenite de simplitatea tehnicii one-stroke!

Această tehnică a fost adusă pe lume de către artista Donna Dewberrry. În traducere, One stroke înseamnă o singură mișcare. Datorită caracteristicii sale de umbrire simplă și eficientă, se utilizează, în primul rând, pentru pictarea florilor. Autoarea a început să folosească tehnica cu mai mult de cincisprezece ani în urmă. Voia o tehnică simplă, rapidă, interesantă care să aibă și efect. Și trebuie să spunem că a reușit foarte bine! Cu toate acestea, nu este vorba de nimic complicat. Desenați o petală peste alta și, până vă dați seama de ce se întâmplă, unghia dumneavoastră seamănă cu floricica din poză :).

Cum vă puteți însuși tehnica One Stroke?

Se folosesc vopsele acrilice. În cazul în care, până acum, nu ați avut nicio experiență cu acrilul, nu trebuie să vă temeți deloc, lucrul cu acesta nu este nimic complicat :). Și, în plus – pentru întărire nu aveți nevoie de lampă UV!

În afara culorilor alese de dumneavoastră vă mai trebuie o pensulă pentru acril. Unghia o acoperiți cu stratul de acoperire. După întărire începeți cu decorarea. Modelele One Stroke le obțineți dacă înmuiați fiecare parte a pensulei într-o altă culoare de vopsea și, pe suport (poate fi, de exemplu, și o tăviță de hârtie), prin câteva mișcări de pensulă, amestecați culorile. După care deja puteți să începeți să pictați. În final, pentru atingerea perfecțiunii sunt suficiente câteva detalii executate cu pensula pentru decorare.

Pentru o înțelegere mai bună a modului cum funcționează tehnica, avem aici o înregistrare video conținând bazele tehnicii, de la vloggera PiggieLuv.

Cum vă place această tehnică? O veți încerca? Inspirați-vă în galeria noastră și nu uitați să vă lăudați cu creațiile dumneavoastră și la noi pe Facebook!

Sursă: Pinterest.com

Post navigation

Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.