Mereu sunt în căutare de metode noi pentru înfrumusețarea unghiilor voastre. Nail art-ul, pe care o să vi-l prezint de această dată, nu este deloc o noutate, eu deja, cel puțin de un an mă topesc după simplitatea și eficiența sa, dar nu v-am spus de el niciodată. Acum, în sfârșit a venit timpul! Haideți să descoperim împreună combinația uimitoare dintr-o metodă cu ștampilare și îndrăgitul efect ombre. Rezultatul va depăși așteptările voastre!
Tehnica efectului ombre este foarte îndrăgită, nu numai în cadrul nail art-ului, ci o putem întâlni peste tot. Ea a fost deosebit de populară în domeniul machiajului și coafurii. Tranziții seducătoare a umbrelor pe pleoape, părul curgând lin de la o culoare la alta, de obicei de la o culoare închisă la una mai deschisă, este mai frumos! Dacă suntem la păr, sigur sunteți familiarizate cu stilul popular „balayage”, care a fost precursorul stilului ombre. Și aici, părul trece de la mai închis la mai deschis, dar aici tranziția este mai subtilă, interferând numai cu anumite surse, ca look-ul obținut să fie cât mai aproape de aspectul natural. Dar înapoi la treburile noastre, ombre arată grozav, oriunde îl folosiți!
Ștampilele, sunt o alternativă excelentă pentru psicuțele leneșe (ca mine) sau pentru cele, care nu au încredere în talentele lor artistice. Dacă pensula pentru decorare nu cade pur și simplu în mâinile tale, atunci nu este nimic mai ușor, decât să iei o ștampilă și nail art-ul este gata într-o secundă. Și acum de ce suntem aici. Pregătiți-vă lacurile preferate, matrițele, bureții și ștampilele. Iată două metode, cum să aveți nail art-ul ca la carte!
1. Este o metodă mai simplă și mai rapidă de a avea unghii frumoase și ce e ciudat, e că nu este foarte comună. Toată gluma este că alegeți o bază monocromatică și peste ea faceți un efect ombre cu ajutorul metodei cu ștampile. Tot ce trebuie să faceți acum este să vă pregătiți două lacuri pentru ștampile, în culori potrivite, și să le aplicați împreună pe matriță. Ștergeți matrița de două ori cu o spatulă ca să se combine frumos culorile și transferați. Gata!
Sfat pentru o aplicare mai ușoară:
- Este bine să alegeți modele mai pronunțate pentru matriță. În primul rând, pentru ca să iasă frumos în evidență, în al doilea rând, pentru că lacurile pentru ștampile sunt pigmentate puternic și se usucă mai repede. Pentru că este necesar să ștergeți modelul de mai multe ori, cu spatula, pentru a îmbina nuanțele, rămâne mai mult pe matriță și tinde să se usuce (atunci se transferă mai rău pe ștampilă). Modelele mai pronunțate se transferă mai repede. Dar și așa lucrați repede. 🙂
- Această metodă funcționează cel mai bine, dacă vă alegeți culori vii, pe o bază albă/deschisă sau foarte evidente (de exemplu neon sau metalice) pe o bază neagră/închisă.
2. Mai populară, dar cu siguranță durează mai mult, este posibilitatea de a crea efectul ombre pe unghii și când e complet uscat să transferați modelul din ștampilă pe unghie. De data aceasta excelează ornamentele întunecate pe orice bază. Convingeți-vă singuri în galerie, cât de atractivă este această combinație. 🙂
Sfat pentru o aplicare mai ușoară:
- Dacă vreți, cu adevărat să fie un ombre frumos, folosiți un burete de calitate. Bineînțeles că puteți să faceți față și cu buretele de vase, dar acesta lasă bule pe unghii și transferul nu este așa de frumos și neted ca și cu un burete special.
- Asigurați-vă că aveți un protector de cuticule și nu faceți economie cu el. Vă va scăpa de mulți nervi și timp pierdut pe care de altfel la-ți fi dedicat curățării marginilor unghiei. Puteți lăsa protectorul pe unghie și după uscarea stratului ombre, în cazul în care doriți să evitați, ca ștampila să se imprime și pe cuticulă. Dacă ați folosit lacuri care se usucă încet, gândiți-vă la utilizarea uscătorului. Nu numai că va grăbi uscarea, dar nici nu va trebui să dansați prin cameră suflându-vă pe degete. Vă va scăpa de teama să nu vă ștergeți unghiile de ceva.
Bonus mic de la pisicuță
Asta ar fi cam tot, dacă nu aș avea nimic ascuns între gheruțe, ceva în plus. Dacă nu aveți chef să faceți ombre puteți să îl ocoliți cu ajutorul lacului gel cu efectul unic al așa-zișilor „ochi de pisică„. Efectul rezultat nu este mai prejos decât cele anterioare, voi ce spuneți?
Câteva cuvinte de final
În nici un caz, nu avem voie să uităm de …? Da! Top-ul lucios, care va păstra splendoarea noastră „vie”, timp mai îndelungat. Dacă aveți acasă lacuri gel, atunci le puteți folosi liniștit. Numai atenție la ombre. Îndepărtați cu grijă protectorul pentru cuticule (care este necesar gel lacului) înainte de a vă lăsa unghiile să se întărească în lampă.
M-aș bucura dacă a-ți încerca acestă metodă de decorare. Și m-aș bucura și mai mult dacă va-ți lăuda cu rezultatele voastre pe Facebook. Dacă creația ta va fi cu adevărat reușită, cu drag o să o postez pe peretele nostru! Imaginați-vă cât de multe iubitoare de unghii var putea invidia și admira gheruțele frumoase. Sper că v-a plăcut articolul de azi. Îmi doresc mult să vă placă nail art-ul de azi.
Surse de imagine:
Leave a Comment